Secretul

- Trebuie să-ți mărturisesc ceva. Promite-mi că n-o să râzi de mine. Și că n-o să suni la Săpunari, să vină malacii, să mă ia pe sus și să mă închidă în cine știe ce casă de nebuni. Promite. Înainte de a începe să-ți povestesc tot, pe îndelete, așa cum meriți, pentru că ai fost singura persoană la care m-am gândit în ultimii doi ani, spune-mi că n-o să mă judeci. Că o să mă asculți cu mintea curată. Inocent, ca un copil. N-am mai spus nimănui ce o să-ți spun ție azi. E un secret. Nu te uita așa la mine. Nu mai râcâi la eticheta sticlei de whisky. Știu că ți-e frică. Și mie mi-e. Mi-a fost întotdeauna frică de cuvintele rostite. Mă tem și mă feresc de ele. Le urăsc. Odată rostite, cuvintele au prostul gust de a spulbera magia. Tot ce ți-ai construit în minte, toate poveștile, toate firele nevăzute care se țes în întunericul minții se destramă. Cuvintele au puterea de a nărui și cele mai înalte castele de nisip.
Ție ți-a fost întotdeauna mai ușor să vorbești decât mie. E un dar.
Acum taci. Mă privești ca pe un disc după care erai înnebunit, pe care l-ai rătăcit și pe care, brusc, l-ai regăsit într-un cotlon nebănuit.
Mă iubești?
Nu?
Mai bine. Nici nu merit. Să știi că nu mi-a fost ușor. A fost o decizie grea. Am despicat firul în patru, m-am întrebat cum ar fi mai bine să plec. În miez de noapte, pe furiș, ca o hoață? Mă vedeam scurgându-mă printre cearceafurile alea negre lucioase, de care fusesem așa de impresionată prima dată când am făcut dragoste. N-am închis ochii nicio secundă în noaptea aia. Mă uitam la pielea ta albă, atât de albă că aș fi putut să ghicesc, ca pe o hartă de metrou, traseul subteran al venelor, debitul exact, în milimetri cubi, al sângelui tău prețios. Ți-am numărat fiecare bătaie de inimă. M-am ghemuit într-un colț al patului și m-am rugat la Dumnezeul ăla în care crezi tu așa de tare, să mă facă să dispar. Să devin invizibilă. Vezi, am avut atunci intuiția unei nenorociri ineluctabile. Eram cea mai norocoasă femeie de pe pământ. Aveam lângă mine bărbatul pentru care până și Maria Magdalena l-ar fi trădat pe Iisus. Ai grijă, mi-am spus atunci, uitându-mă la părul tău negru. Ai grijă, nicio fericire așa de mare nu e gratis. Destinul stă cu mâna întinsă. La un moment dat o să-și ceară tributul.
Ar fi trebuit să plec în clipa aia.
Am vrut să plec.
M-am și ridicat din pat. Dar ai deschis ochii și ai întins mâna după mine. Am simțit fiecare por, fiecare celulă din mine, răspunzând chemării tale. Nu știai cine sunt. Mă cunoscuseși cu două zile în urmă. Eu te așteptam de mult. Am planuit meticulos, cu răbdarea cu care așteaptă copacii primăvara, întâlnirea noastră. Îi vorbisem unei singure prietene despre planul meu. A râs de mine. Mi-a spus că sunt dusă cu capul. Dar eu am știut că o să funcționeze. Am știut. Nu, nu te uita așa la mine. Când adormi atâtea nopți la rând cu vocea cuiva, când te gândești la el atât de intens, cu atâta dorință, universul se înduplecă și sfârșește prin a construi punți care să unească persoanele alea două. De fiecare dată când te strigam în gând, sunt sigură că mă auzeai, de la ăia 7339,87 de kilometri care ne despărțeau. Nu mă cunoșteai. Nu știai cum arăt. Dar m-ai fi recunoscut dintr-un miliard de alte femei. Nu zâmbi. E adevărat.
Acum ai vrea să afli adevărul. Cum s-a-ntâmplat?
Vrei să știi? O să-ți spun acum. Gata, nu mai ai mult de așteptat. Cortina, până la urmă, tot cade.

Era 7 dimineața. Mă uitam la tine de șase ore. Numărasem exact 21 627 de bătăi de inimă. M-am ridicat încet. Am găsit pe jos un băț de la tobe.  M-am strecurat înapoi în pat. Mi-am lipit coapsele de gura ta. Și, fără nici cel mai mic zgomot, fără nici măcar o respirație trădătoare, ți l-am împlântat în ureche.
Sângele a gâlgâit pe pielea ta albă. Ai deschis ochii și te-ai uitat la mine. Ai fi vrut să știi de ce. Dar n-ai mai avut timp să mă întrebi.
Dar știi. Nu-i așa că știi, John?
Trebuie să-ți mărturisesc ceva. Te-am omorât pentru că nicio femeie nu are dreptul să iubească așa un bărbat. Dragostea asta nu e pentru oameni. E pentru zei.
Iar eu...eu sunt doar o femeie.